Nimic

             Fi-v-ar voua pamantul asta,hainilor, salbatici indoctrinati spre o viata a carnii,inchisi in propria voastra duhoare a minciunii, a inselaciunii, a marsaviei...
            V-as pune pe tava pamantul asta, daca ar fi al meu, dar nu este; nimeni de aici nu detine aceasta bucata mult ravnita de mii de ani, dar tot acel "nimeni" si acel "nu" se straduie sa devina cineva; Cine? Burta voastra, plamanul vostru, inima voastra umpluta cu oftica, cu ura, cu invidie.
            Toti ne nastem oameni, dar nu toti murim la fel..."Suntem propria noastra creatie" in viata asta; suntem rai, pentru ca asa vrem sa fim; suntem buni, pentru ca asa ni se cade a fi; ne alegem cate-o culoare si ne stricam puritatea incarnarii noastre primare, ca la final alegerea sa fie facuta pe baza "albului".
            Va trebuie bani cu sacul, va trebuie vile somptuoase, va rupeti spinarea sa tineti de gologani patati cu sudoarea altora, si cand vedeti ca va este mai greu va inselati aproapele si il patati si pe el.
            Tineti minte! Cum cat ai mai mult, cu atat vrei mai mult!Si intrebarea ce urmeaza: "Cui vor ramane, toate acestea, SUFLETE!"
            La final toti suntem buni si rai, la final toti suntem bogati si saraci, la final toti suntem ce-am fost...nimic!

Tribute to "your highness"

                    Incuiati in propria carapace,o carapace dura pe care sta intiparita o farama din felul lor de a fi: "egoist", unii oameni purced in tot ceea ce fac cu un scop bine definit: " eu ",si astfel,reusesc sa isi construiasca o carapace indestructibila, sa isi astupe urechile la auzul strigatelor disperate a celor care cer pentru a trai,sa isi acopere ochii cu un strat de pacla groasa renegand prezenta altora si venerand eul lor.
                    Unde sunt cei care vor sa schimbe lumea? Sa schimbe tara? Prin fapta,ci nu numai prin cuvant? Ne laudam cu fapte mari,ne laudam cu C.V-uri grosolane,cu calitati diplomatice, economice etc., ne laudam cu idealuri ce urmeaza sa fie puse in fapta;idealuri ce se dovedesc a fi un perpetuum mobile pentru societatea nostra."Totul merge spre bine,totul merge ascendent" >> frumoase cuvinte; pacat ca viata de zi cu zi nu confirma realitatea vostra.Va adumbriti sub naivitatea oamenilor,va strangeti de gat cand vine vorba de voi, de martorii mincinosi ai propriei voastre plasmuiri, farisei ai acestui veac!
                     Nimeni nu va cere sa le dati luna de pe cer, nimeni nu va cere sa-i inviati pe cei care au murit din cauza voastra,nimeni nu va cere sa mai stati;daca vreti plecati, pentru ca nu sunteti in stare sa fiti ceea ce ati pretins a fi.
                     Toti care ati promis marea cu sarea,ne-ati oferit sarea din mare.Nimeni nu inghite promisiuni sarate.
                     Societatea a devenit o mare piata de troc,in care fiecare vinde ce poate:unii isi vand pamantul natal,casa parinteasca,altii isi vand hainele de pe ei,familia, propriul trup,demnitatea...iar,altii viata!..Pentru ce? Ca sa  isi dea seama de voi,sa dea un semn si altora,in nici un caz voua,celor care stati inchisi in propria voastra ranza.
                      Ne afundam in groapa deznadejdii,o groapa sapata de grija zilei de maine,sapata de pofte nestavilite,de un egoism oniric,de o mandrie luciferica;numai Cel de Sus ne mai ridica din aceasta groapa.

Ganduri

                     Privesc spre cer si ma intreb:"Oare esti singurul?"
                     Ma intreb cateodata cati oameni chiar stiu cum sunt eu cu adevarat, cum tratez eu o problema inlauntrul meu, ci nu numai la exterior...ma intreb cateodata cati dintre acestia m-ar accepta chiar asa cum sunt, si nu cum pretind a fi.
                     M-am schimbat, realizez asta, dar vreau sa raman acelasi in ochii altora; nu sunt pregatit pentru a ma comporta altfel, pentru ca sunt sigur ca si ceilalti nu sunt pregatiti sa ma vada altfel. Poate suna a scuza pentru modul ciudat in care ma port sau poate par un ventrilog prost care nu poate sa-si controleze "marioneta"; orice as parea stiu ca sunt tot eu.
                      Stau pe o banca, culcat...cu capul in poala persoanei  care inseamna enorm in viata mea si care se pare ca a avut o contributie destul de semnificativa in a ma face sa imi dau seama de persoana mea, de cine sunt eu si de cine nu sunt eu.
                      Vantul bland ce-mi mangaie fata, soarele cu razele-i aurii ce isi cauta un loc dupa acoperisuri, mana ce-mi atinge lin podul palmei imi provoca o oarecare bucurie nedefinita; spun o oarecare pentru ca a trezit si un sentiment de nostalgie: simt ca anii cei mai frumosi din viata se duc..repede..simt ca va trebui sa intru mai repede in "viata grijilor...a grijii de maine".Nu vreau ca problemele sa imi captureze sufletul si, de aceea, revin, ma uit in ochii ei intrebatori si ii spun: "Nimic iubire, nimic".
                      Nu are rost sa-mi risipesc si ultimile clipe din "viata asta lenesa" si poate cand voi ajunge la batranete voi zice: "As da zece ani din batranetea mea pentru un an de tinerete"...pentru ca, acum, asta cred ca voi zice...

Paradox

                Pardon?...Matur?
                E un cuvant foarte des folosit...dar,nu folosit cum ar trebui.
                Te simti bine,faci pe mascariciu,toti rad,dar in sinea ta iti spui:"ce am ajuns...sa rada toti de mine".Una este ideea de a crea atmosfera,de a o face placuta;alta este ideea de a face greseli copilaresti,care mai apoi vor degenera.
                 Nu ne dam seama ca suntem pe un drum al maturizarii,ca in sinea noastra stim cam ce-i bine si ce nu,dar instinctul varstei te impinge "sa mai gusti o prajitura" si astfel ajungi in ochii altora cu o reputatie,sa spunem,nu prea buna.
                 Vezi persoane de treisprezece-cincisprezece ani,care iti vorbesc de viata ca despre o carte;stiu ce se-ntampla,stiu ce e bine,stiu cat de greu este,stiu cam toata "cartea";dar,ce nu stiu ei este faptul  ca aceasta carte nu este scrisa de ei,nu este semnata cu propriile lor dureri si bucurii...nu stiu ca  fiecare are cate  o   "carte" in care poate apar si ei ca si personaj,dar, in niciun un caz ca si autor...Filozofii,aere de maturi..poate este o greseala care o facem toti la varsta asta.
                  De la aceasta varsta (sa zicem 15 ani) vrei sa pari mai matur decat esti.Toti adolescentii vor sa para mai maturi in fata altora pentru ca,zic ei, "asa clar o sa par o persoana sincera,cu picioarele infipte in pamant";in concluzie,asa castiga increderea celorlalti.E adevarat ca increderea celuilalt se castiga prin decizii,sfaturi,idei importante(dovada a maturizarii) in momente de impas,dar, nu se castiga intr-o luna sau cateva saptamani...ci,intr-o perioada mult mai mare.
                  Din pacate viata,uneori,este nemiloasa cu unii.Acestia isi castiga nevoit maturitatea...pierderea unor persoane dragi,bolile, munca facuta de la varste mici din lipsa posibilitatilor financiare,si multe alte motive...te fac sa vezi viata cu alti ochi si sa nu mai cauti raspunsul la unele intrebari...pentru ca se gandesc ca nu prea merita.Acestia stiu ce este greu,spre deosebire de cei care vorbesc,fara sa stie despre ce vorbesc.
                  Un paradox al vietii este acela ca toti oamenii mai in varsta isi doresc sa fie iar copii,sa simta bucuria momentului cu un alt gust,ci nu cu gustul amar al greutatilor produse de trecerea timpului,iar adolescentii,poate chiar si cei un pic mai mici,isi doresc deja sa fie maturi,sa intre in viata,sa muste din ea.Toate la timpul lor!        
                  Eu,personal,sunt in categoria mascaricilor care vorbesc si se poarta aiurea intr-un grup de prieteni...dar,care isi pastreaza maturitatea pentru momentele care o cer.Daca treci prea repede de la o etapa la alta (a vietii),ajungi sa nu mai intelegi sensul  vietii...si iti vei pune tot felul de intrebari idioate la momente proaste,la care ar trebui sa afli raspunsul lor altadata si uite asa innebunesti ca nu gasesti raspunsuri in acel moment.
                   Nu va mai dati maturi ca sa fiti ceea ce nu sunteti!Gustati viata cu simturile varstei voastre!

Maybe...a solution

             Exista oameni "fara doua fete"?
             Eu,personal,nu cred acest lucru.
             Exista in viata momente in care aceasta idee de "om cu doua fete" te salveaza,dar pentru unii oameni aceasta caracterizare devine un mod de a trai..un mod de a minti si de a insela..ceea ce cred ei, le face viata mai usoara..
              FALS!..Prin faptul ca minti pe cel de langa tine cu o asa usurinta inseamna ca nu te mai controlezi si nici macar persoana ta,nu mai stie ce sa creada...si ajungi la ideea ca tu esti om perfect si ceilalti sunt inferiori tie..
              "Vezi intai barna din ochiul tau..si-apoi,paiul din ochiul celuilalt"...ar trebui sa fie sloganul fiecaruia dintre noi..ar trebui...Este greu.
              De ce?
              Pentru ca,omul este egoist..de ce?
              Pentru ca ceea ce-i face lui bine este ceea ce conteaza..Ar trebui sa nu facem pai din barna noastra..si nici barna din paiul celorlalti..
               Nu vreau sa generalizez aceasta idee.Desigur,exista persoane care pun pe primul plan fericirea celorlalti,ca prin acest lucru sa fie si ele fericite...dar,destul de rare aceste cazuri..
               In viata asta ar trebui sa fim mai buni unii cu ceilalti...pentru ca alta ocazie de-a ne impartasi bucuria si bunatatea nu mai avem...Acum trebuie sa ne alegem "o fata" si sa fim sinceri...pentru ca,ocaziile se pierd si ii pierzi si pe cei cu care ai putea fi sincer...si te pierzi si pe tine...

1+x=2

     Poate daca as vorbi despre viata ca despre o ecuatie simpla de genul 1+x=2 as parea un imbecil, dar pentru unii cam asta este viata .
     Din ce in ce mai greu gasesti persoane carora sa le pese si de tine, care pe langa un simplu dat din cap,mai vin si cu un sfat, care iti vorbesc despre tragedii, dar care au si trecut prin ele, care stiu ce inseamna greul si nu, doar, sa-l simuleze...
            Greu gasesti...dar,gasesti..
     Iata-ma in fata adevarului..... Doi ochi ma privesc cu o oarecare compasiune,dar in acelasi timp si cu tarie...imi inspira barbatie, forta..
     Spun lucruri,care nu le-as spune nimanui...dar le spun...doar pentru ca stiu ca cineva ma asculta si acel cineva e langa mine, acum...si nu, nu ma asculta ca si cum un bebelus ar asculta povesti nemuritoare sau un catelus asculta ordine despre locul unde ar trebui sa-si faca nevoile.
Imi termin monologul sacadat de cate un rasuflu si ma uit..privesc ochii ei cum ma diseaca si imi gusta fiecare strop de tristete, ca dupa o clipa de tacere sa ma asedieze cu un intreg arsenal de cuvinte. Daca,in armata,fiecare glont raneste un soldat..gloantele vocii sale ma imbarbatau...ma faceau sa simt ca traiesc nu pentru tristetile de zi cu zi si de fapt,am realizat ca traiesc pentru fiecare bucurie...care este antecedata de vreun "dezechilibru emotional"...daca poate fi numit asa..
     Nu stiu daca este important in a va detalia subiectul abordat dar,va spun ca poate pentru unii...in ochii altora...viata pare mai usoara,dar nu este...
     Dar,de ce sa stie cei pentru care viata este 1+x=2..ce inseamna pentru mine viata,cand langa mine chiar exista persoane care ma ajuta...
     Cam asa suna o mica discutie intre un amic si mine..Tine-ti minte...desi viata e grea...in functie de cat poate "duce" fiecare (ce inseamna pentru fiecare greu?...e subiectiva ideea)...exista o persoana care o duce mai greu ca tine..si care spera la mai bine...asa ca ai incredere in tine...ai incredere in viata ta.

Ce zici: minciuna?

               Poate te intrebi ce gandeste celalalt sau ce are de gand sa zica celalalt....sau ce ar fi mai bine pentru tine si pentru cea/cel pe care o(il) iubesti in momente mai nasoale...
              E true ca timpul le rezolva pe toate...dar,daca nu am lua si noi initiativa...adica,sa venim cu un argument sau sa gasim o solutie pentru rezolvarea unor probleme...timpul ar fi doar un pretext in negarea greselilor si a impasurilor...
              Daca am sti ce gandeste celalalt,totul ar fi prea usor...sau,ba din contra,ar fi si mai greu...sa sti ca in momentul cand il(o) enervezi are o opinie total sau partial contrara momentelor in care sunteti happy...
              Totul difera de la un moment la altul,de la o stare la alta...opiniile se schimba...in concluzie,cam totul este o minciuna(un pic mai adevarata);o repezeala a vorbelor sau a gandurilor face ca "adevarul" sa isi schimbe forma...dar tot "adevar" ramane...
               Nu stiu daca trairile(sentimentele) se schimba odata cu vorbele spuse in momente hard...dar,daca da...atunci chiar totul este o minciuna...si viata asta chiar este o simpla agonie in care te strici de la zi la zi...